Campanie Ivatherm 2012
imaginea utilizatorului trenderiţa Cristiana

Câte lucruri ai împărţit cu femeile din viaţa ta?

Publicat de trenderiţa Cristiana la 2012 Iulie 17

Cate lucruri imparti

După o lună încheiată de testări, review-uri şi acum, concluzii, un lucru este clar: o cremă  devine mai mult decât "a beauty tale" atunci când este împărţită cu femeile speciale din viaţa noastră. Cu ce am pornit la drum în această aventură? Cu o cutie de produse Ivatherm, şase la număr, o parteneră de campanie pe alese şi o lună întreagă de cremuit, răsucit poveşti de frumuseţe şi ţesut gânduri, emoţii, impresii.

Concluzia care se impune este aceasta:
Noi, echipa Ivatherm, le mulţumim celor de la Trender pentru oportunitatea ca produsele noastre să fi ajuns acolo unde erau dorite şi vă mulţumim vouă, dragi bloggeriţe, pentru interesul, disponibilitatea şi creativitatea voastră! Pentru că voi sunteţi parte dintre femeile speciale ale vieţii noastre, femeile pentru care Ivatherm există.

Prin articolele postate de voi, multe dintre curiozităţile legate de produsele Ivatherm au fost satisfăcute, multe dintre întrebări şi-au primit răspunsul şi toate produsele din portofoliul Ivatherm, dar absolut toate, şi-au găsit descrierea meritată. Bineînţeles, un produs de frumuseţe este o poveste de dragoste şi ură cu pielea care îl primeşte, iar ceea ce pentru unele dintre voi a fost o reuşită absolută, pentru altele a fost o moderată dezamăgire (n-am citit nicăieri ceva de genul "nu mi-a plăcut nimic la acest produs", de aceea aleg să spun "moderată"). De multe ori, din review-urile voastre reieşea evidentă experienţa fiecăreia cu un produs dermato-cosmetic sau, dimpotrivă, lipsa totală a acesteia.

Dermato-cosmetice sau produse de mass-market

Un dermato-cosmetic este diferit de un produs de mass-market, dar şi de unul de lux. La prima vedere, îi lipseşte acel "cârlig" de agăţat cumpărătorii prin ambalaje ţipătoare şi parfumuri epatante - în primul caz, ori glamour-ul texturilor bogate şi al prezentării uşor intimidante în ambalaje ce se întrec în arta designului - în cel de-al doilea. Un produs dermato-cosmetic se comercializează într-o farmacie şi asta spune aproape totul despre el. Se înţelege de aici că el se adresează acelora care îşi privesc pielea prin ochii dermatologului sau ai farmacistului. Acest lucru nu înseamă că dermato-cosmeticele sunt numai pentru pielea care "ajunge la doctor", ci pentru toate tipurile de piele care vor o îngrijire... ştiinţifică, cu înţelegerea nevoilor sale cele mai intime, ajungând până la mecanismele sale de funcţionare şi regenerare, şi da, sunt mai ales pentru pielea sensibilă, care se acomodează greu sau deloc cu alte tipuri de cosmetice. Testele făcute anterior lansării unui produs dermato-cosmetic pe piaţă se referă în special la eficacitatea şi potenţialul său alergenic, căutându-se soluţiile anti-iritante şi calmante pentru un tip de piele uşor reactiv la orice alt tip de produs de îngrijire. 

Prin experienţa voastră anterioară acestei campanii cu un produs dermato-cosmetic sau lipsa acesteia am explicat faptul că unele dintre voi au apreciat lipsa parfumului dintr-un produs ca fiind un mare plus (parfumul fiind considerat unul dintre ingredientele cu cel mai mare potenţial iritant), iar altele, despre acelaşi produs, considerau că "miroase foarte urât" şi atât. Dragelor, este mirosul natural al combinaţiei de ingrediente şi aşa ar mirosi toate produsele dacă nu li s-ar adăuga parfum. În produsele dermato-cosmetice parfumurile sunt hipoalergenice, dar în produsele pentru copii, de exemplu, sau cele pentru conturul de ochi, unde este cea mai sensibilă piele a feţei noastre, am ales calea cea mai sigură: lipsa totală a parfumului. Pentru unele dintre voi este acceptabilă explicaţia, pentru altele, nu.
 

O cremă, un adjuvant, un tratament

 
Trebuie să mai ştiţi şi că tratarea acneei nu se face numai printr-o cremă, ea este doar un adjuvant în îngrijirea şi menţinerea echilibrului fiziologic, pe cât se poate de normal în condiţiile date, ale pielii suferinde, dar acneea are cauze interne, de cele mai multe ori. Ele trebuie depistate la dermatolog şi uneori la endocrinolog, prin analize amănunţite. Tratamentul este medicamentos, însoţit de o cremă de îngrijire şi tratament local, în funcţie de gravitatea afecţiunii pielii. Crema repară, de cele mai multe ori, ceea ce tratamentul medicamentos foarte agresiv, în cazul acneei, strică în fiziologia pielii, determinând uscarea excesivă, până la descuamare.
 
Cum să facem să dispară ridurile? Nu putem face asta. Un rid format este bine instalat şi pentru tot restul vieţii, dar putem să prevenim formarea lor timpurie, putem să prelungim tinereţea pielii oferindu-i hidratare inteligentă, din interior, protecţie împotriva soarelui care distruge reţeaua de colagen mult prea devreme, atunci când ceasul biologic ar spune "încă nu", putem să atenuăm accentuarea rapidă a celor existente şi menţinerea funcţiilor pielii la parametri corecţi pentru cât mai mult timp. Aceeaşi poveste şi despre vergeturi. Şi în cazul lor, ca şi al ridurilor, prevenţia este sfântă şi, alegând produsele corecte, inteligente, cu adevărat revoluţionare pentru îngrijirea pielii, testate dermatologic, sigure, ne putem asigura tinereţea pielii pentru mai mult timp. Putem ţine pe loc, măcar un timp, ceasul biologic în ceea ce priveşte îmbătrânirea pielii.
 

O nouă experienţă trender Ivatherm, la final

 
Dragele noastre, din această campanie sper să fi învăţat şi voi la fel de multe ca şi noi, iar îngrijirea pielii să fi devenit pentru voi, dincolo de răsfăţul acestui ritual, multitudinea de senzaţii puse în joc, încântarea şi deliciul texturilor spumoase pe piele, dincolo de simpla joacă de fete cu creme, o lecţie de sănătate şi cunoaştere cât mai profundă a nevoilor de tratament şi îngrijire corectă a pielii. Chiar e o treabă serioasă!
 
Aş vorbi la nesfârşit despre acest subiect, dar sunt sigură că voi mai avea ocazia, deoarece îmi propun să vă urmăresc în continuare pe multe dintre voi. Experienţele voastre viitoare cu creme şi proceduri dedicate îngrijirii pielii sunt nesecata noastră sursă de inspiraţie, părerile şi sugestiile voastre sunt extrem de preţioase pentru noi.
 
La întrebarea din titlu aţi răspuns deja fiecare în felul vostru, iar noi ne bucurăm că v-am putut oferi prilejul să o faceţi.
 
Vă doresc o vară minunată şi o viaţă frumoasă, plină de experienţe care să vă îmbogăţească! Această campanie sperăm să fi fost una dintre ele.   

 

Articol scris pentru voi de către Iulia, PR Manager Ivatherm
 

O părere

imaginea utilizatorului Anonim

Postat de Adelina R (Neverificat) în Iulie 17, 2012 - 15:23

Mi-a facut placere sa fac parte din aceasta campanie si sa incerc produsele Ivatherm pe care nu avusesem ocazia de-a le testa inainte.

Va doresc multa bafta si sper ca in curand sa gasesc Ivatherm si in Cipru!

Scrie-ţi părerea:

Salvează Previzualizează Renunţă
  • Adresele de websiteuri şi adresele de e-mail se transformă automat in linkuri.
  • Taguri HTML permise: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt setate automat.

Mai multe informaţii despre opţiunile de formatare.