Chiar mă gândeam zilele trecute că din clipă-n clipă ar trebui să apară produsele Revicel. Este prima mea experiență live după înscrierea mea ca trender, deci vă puteți imagina din start o fată nerăbdătoare și curioasă. Toți/Toate suntem așa la început, nu?
Acum 2 zile eram plecată din oraș pentru a ridica alt colet care-mi venise din China, iar pe drum, la întoarcere, am primit apelul de la curier prin care eram înștiințată că trebuie să ridic alt minunat colet. (Yey, scria pe fața mea!). Am avut noroc de amabilitatea domnului de la curierat, întrucât i-a înmânat coletul bunicii mele.


Multe detalii. Să trecem la subiect, shall we? Am fost plăcut surprinsă de faptul că produsele au fost ambalate corespunzător și au ajuns întregi. O altă cauză ar fi faptul că am găsit, pe langă produsele în sine, instrucțiunile privind modul de utilizare, înafara detaliilor inscripționate pe cutii. Ca orice femeie, este imposibil să nu te atragă, la prima vedere, acea cutie fucsia, cu un design minimalist, însă suficient de feminin.
Culoarea cremei mă duce mai degrabă cu gândul la portocale, piersici, la ceva bun! Textura fină și mirosul plăcut parcă spune: try me, try me! Am masat corespunzător, circular și după câteva minute am simțit senzația de căldură doar în zona coapselor, iar pielea a rămas catifelată tot timpul. Am dat " share" și persoanelor dragi despre activitățile mele de dimineață și de seară și, cum era de așteptat, persoanele de gen feminin au fost cele mai interesate de cremă și le-am dat ocazia să vadă pe propria piele cum și cu ce "se mănâncă".
Dar.. acesta e doar începutul. Să vedem cum va fi "desfășurarea acțiunii" și "punctul culminant" :).










