Sigur ai auzit până acum de Samsung Galaxy S, ultimul smartphone lansat pe piaţă. De căteva zile citesc tot ce găsesc despre telefonul ăsta. Da, pentru că-mi place şi pentru că mi-l doresc (destul de tare).
Cum încă nu sunt foarte convinsă, trebuia să te întreb şi pe tine ce părere ai despre el.
Clar ai să-mi spui că nu e iPhone şi nici HTC, dar cu toate astea telefonul pare să fie un smartphone competitiv. Şi da, este Android (că altceva nu se prea putea, deocamdată).
Configuraţia? Aici găseşti mai multe detalii, pentru că eu nu le prea am cu tehnologiile astea. Pot doar să-ţi spun ce m-a încântat: din câte văd are cam tot ce au şi celelalte smartphone-uri, ba chiar şi unele funcţionalităţi în plus.
Display-ul e Amoled, mai viu colorat (în limbajul meu) şi mai măricel (4 inchi). Mai deţine o tastatură Swype care te ajută să te foloseşti de ecranul touch mai uşor. Preţul? Mic, tare mic pentru un smartphone care se laudă că ştie atâtea.
Deci mă ajuţi puţin cu decizia? Să-mi iau sau nu un Samsung Galaxy S?












