trender BLOG
Cercetează şi comentează: zvonuri, bârfe, noutăţi din lumea-ntreagă
imaginea utilizatorului trenderiţa Cristiana

Românii şi Sărbătoarea Pascală

Publicat de trenderiţa Cristiana la 2011 Aprilie 21

oua incondeiate

E joia „Cinei cea de Taină” şi în lumea noastră, reală, toţi începem să ne adunăm acasă. Unii dintre noi călătorim spre oraşul natal, alţii suntem deja acasă. Unii vom fi „Acasă e acolo unde îţi este sufletul”. Chiar dacă nu vom fi alături de cei dragi, cu toţii vom avea, sper, câteva zile pline de pace, linişte, multe zâmbete şi soare.

Cu toţii ştim ce înseamnă pentru noi aceste Sărbători din prag de primăvară, dar mă gândeam să povestim puţin despre ce înseamnă ele pentru un întreg popor şi cum se simt ele în fiecare zonă a acestei ţări. Pe lânga tradiţionalele ouă roşii, cozonac, miel şi pască, obiceiurile pascale româneşti sunt îmbogăţite de tradiţiile regionale.
imaginea utilizatorului trenderiţa Cristiana

Un colier pentru echilibru

Publicat de trenderiţa Cristiana la 2010 Noiembrie 25

colier iBalance

Locuim în oraş şi asta ne ocupă tot timpul şi ne stresează la maximum. Avem mai tot timpul nervii întinşi până la refuz şi ne simţim obosiţi din ce în ce mai repede. Sper că nu doar eu simt treburile astea, pentru că aş intra în panică.

Aveam în plan o cură cu vitamine luate din fructe, legume, farmacii, etc. Aş fi plusat şi cu vreo două, trei cutii de Magneziu cu vitamina B6. De ce vorbesc la trecut? Pentru că mă gândesc tot mai serios să îmi achiziţionez altceva care promite să mă ajute cu starea mea de stres şi de oboseală.

imaginea utilizatorului trenderiţa Cristiana

O viaţă întreagă online

Publicat de trenderiţa Cristiana la 2010 Noiembrie 11

ai un cont pe facebook?

În clipul de mai jos este vorba despre viaţa unui om oarecare. Ideea este că toată viaţa omului poate este vizibilă pe Facebook. 

Uneori stau să mă întreb cum de suntem de acord ca viaţa noastră să fie atât de vizibilă în mediul online. Oare vom putea controla toată informaţia despre noi prezentă în online?

imaginea utilizatorului trenderiţa Cristiana

Digital Report

Publicat de trenderiţa Cristiana la 2010 Octombrie 7

Digital Report

Sub motivaţia de mai jos, Ştefan Iordache – COO Leo Burnett Group, anunţă pe Strategic.ro lansare platformei Digital Report. 

 “Digital Report este soluţia pe care am găsit-o împreună cu colegii din grupul Leo Burnet România la o realitate de care ne-am tot lovit: în ultimul timp, suntem bombardaţi zilnic cu zeci de articole despre comunicare digitală, aplicaţii web, marketing mobil, social media, noi tehnologii, etc. Din păcate, toată această informaţie vine către noi nestructurată, iar informaţiile relevante pentru industria noastră erau adeseori pierdute printre zecile de articole tehnice sau puţin relevante”.

imaginea utilizatorului trenderiţa Cristiana

Cărţi de vizită trendereşti

Publicat de trenderiţa Cristiana la 2010 Septembrie 30

Cărţi de vizită trendereşti

De ceva vreme noi, trenderiţele din trender office, ne tot gândim la nişte cărţi de vizită care să ni se potrivească.
Noi avem ceva idei, dar m-am gândit că ar fi bine să aflu de la voi cum credeţi că ar fi mişto să arate cărţile noastre de vizită. De găsit, am găsit o mulţime de cărţi creative pe net...

imaginea utilizatorului trenderiţa Cristiana

iPhone vs HTC

Publicat de trenderiţa Cristiana la 2010 Septembrie 23

ihpone vs htc

Probabil nici nu mai ai chef să citeşti mai departe articolul, dar trebuie să o faci. Bine na, nu trebuie, dar te rog eu să ajuţi o trenderiţă care este într-o situaţie limită. Vreau smartphone. Mă hotărâsem pe Samsung Galaxy S, dar am fost convinsă că este prea mare pentru mâna mea.

În concluzie trebuie să aleg între HTC Desire şi iPhone 3GS. Şi acum ce? Care dintre ele?

 

imaginea utilizatorului trenderiţa Cristiana

Aceiaşi Mărie cu altă pălărie

Publicat de trenderiţa Cristiana la 2010 Septembrie 15

Aceiaşi Mărie cu altă pălărie

Azi am auzit numai despre noul Twitter, defapt despre noua faţă a lui. Am găsit pe refresh.ro şi un spot de prezentare al noului design şi bănuiesc că va veni şi cu noi funcţionalităţi.